Dupa un pranz delicios pe care l-am luat la ferma de midii Dalboka, ne-am continuat drumul spre Cap Kaliakra.
Cap Kaliakra se afla in partea de nord-est a Bulgariei, la mai putin de 60 de km de Vama Veche și 80 km de Varna. Este o limba de pamant cu o inaltime de 60 m, ce patrunde in mare 2 km.
Drumul trece prin mijlocul unei “ferme de vant”, compusa din cateva zeci de moristi, multe din ele purtand inscrisul “made in Romania” (noi le fabricam si le vindem altora, ca la noi se stie ca nu prea bate vantul…).
Legate de acest loc circula multe legende. O legenda spune ca Sfantul Nicolae fugea de niste soldati turci, iar pamantul din fata lui se lungea pentru a-l ajuta sa scape. Pana la urma Sfantul Nicolae a fost capturat, iar in locul unde a fost prins a fost construita mai tarziu (adica in 2003) o capela.
O alta legenda spune că aici si-a ascuns bogatiile Lysimah, succesorul lui Alexandru cel Mare, s-ar fi refugiat aici luand cu el tezaurul regal, dar si-a gasit sfarsitul in mare, impreuna cu intreaga lui flota.
Pe vremea dacilor se ridica aici o cetate numita Tirizis. Grecii au redenumit-o Kali Akra însemnând “bun adapost” (fata de vanturile din nord-est), denumire pastrata pana in epoca bizantina si preluata de turci sub forma Celigra.
Capul Kaliakra este rezervatie marina; in jurul sau pot fi vazuti delfini si cormorani. Teoretic in rezervatie traiesc si foci, dar practic, n-a mai vazut nimeni vreuna de vreo 30 de ani. In vremea ocupatiei romaneşti, regele Ferdinand, reputat botanist, colonizase zona cu foci, dar treptat acestea au dispărut, eradicate de braconieri.
La intrare se plateste o taxa de 3 leva de persoana, iar drumul se sfarseste in fata zidurilor, intr-o parcare unde ai mai multe sanse sa auzi limba romana, decat pe cea bulgara.
Inainte sa ajungem la parcare, pe partea dreapta, am descoperit un obelisc denumit “Poarta celor 40 de fecioare”. Legenda spune ca pentru a nu cadea in mainile otomanilor, 40 de fecioare si-au legat parul una de alta si s-au aruncat in apa marii. Obeliscul a fost ridicat in memoria lor.
Stancile de la Kaliakra au o culoare rosiatica, datorita oxizilor de fier. Cap Kaliakra inseamna “cap frumos“/“cetate frumoasa”, locatia avand mai multe denumiri de-a lungul timpului – tracii l-au numit Tirizis, romanii Acra, iar bizantinii Acres Castellum, turcii Celigra Burun .
In ordinea sosirii se viziteaza mai intai ruinele cetatii, apoi un muzeu intr-o pestera, este chiar si un restaurant unde poti lua masa privind spre marea superba si limpede.
In zona mai exista o statie de meteorologie si o unitate militara asezate la extremitate in punctul cel mai inalt.
Poarta de intrare in cetate este impunatoare si s-a pastrat foarte bine, la fel si o parte din zidurile ce inconjurau fortareata. Cu ajutorul tablitelor bilingve (engleza si bulgara) identificam ruinele unor bai publice, biserici, locuinte si ale unui apeduct ce alimenta cu apa cetatea de la niste puturi aflate in apropiere.
Am fost fascinata de culoarea Marii Negre de aici, parca nu e marea pe care o stiam eu. Ma intreb cum ar fi un apus sau un rasarit de soare aici? Poate data viitoare…
