Dupa o vizita la Manastirea Prislop am ajuns si in acest loc de poveste. Nicolae Iorga a numit-o „fara pereche in toata romanimea”, si pe buna dreptate.
Lacasul de cult din Densus este situat la 10 km de Hateg, in apropierea soselei Hateg – Caransebes. Din Hateg, urmeaza DN 68, in directia Otelu Rosu, iar dupa circa 6 km se deschide un drum la dreapta (DJ 687 G). Este asfaltat si exista un indicator. O data ce ajungi in apropiere, nu ai cum sa nu o zaresti.
Povestea bisericii medievale de la Densus, ridicata peste ruinele unui templu pagan al romanilor a cunoscut mai multe versiuni de-a lungul timpului, fiecare narator dandu-i o noua semnificatie.
Am intrat timid pe poarta bisericii, deoarece nu era nimeni in curte, usile erau inchise. Auzisem ca preotul isi are casa exact la poarta si speram sa ne vada ca am venit. Am dat un ocol si am inceput sa fotografiem, fiecare colt ni se parea demn de pozat, asa ca ne-am tot invartit in jurul bisericii de cateva ori pana cand am dat nas in nas cu preotul. Nu-l vazusem cand venise si pe unde venise. A zambit jovial vazand nedumerirea noastra si ne-a invitat in biserica sa o vizitam. Avea un har al povestirii nemaintalnit, avea vorba domoala ca-n Ardeal, nu indraznea sa te priveasca direct in ochi, ci doar timid cat sa iti surprinda vreo intrebare pe care poate aveai sa i-o adresezi. Si dorea sa ne explice tot, sa nu cumva sa plecam nelamuriti de acolo.
Ne-a spus ca in biserica din Densus se tin slujbe de sapte secole. Se spune ca zidurile lacasului de cult au fost construite din ramasitele fostului oras Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Unii istorici sustin ca biserica a fost ridicata pe ruinele unui templu inchinat zeului Marte, in altarul caruia romanii obisnuiau sa faca sacrificii. Preotul Alexandru Gherghel slujeste de aproape 15 ani in biserica din piatra si ne povestea ca locul bisericii poarta urme mult mai vechi: ale dacilor care au stapanit peste tinuturile Sarmizegetusei si au avut propriile altare inchinate lui Zamolxe.
Templul se sprijina pe pietre funerare romane puse una peste alta pe care se sprijina turnul care se vrea un cos de evacuare al fumului din mausoleul generalului roman Longinus.
O alta legenda care circula printre sateni spune ca lacasul a fost ridicat „de uriesi“.
Pe peretii vechi strajuiesc picturi bizantine vandalizate in trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfintilor pictati, dar si icoane stranii, care il infatiseaza pe Mantuitor in costum popular romanesc sau pe apostolul Toma in timpul schingiuirii sale.
Pictura a fost in mare refacuta, gratie si fostului Ambasador al Statelor Unite ale Americii in Romania, Michael Guest, care a fost unul dintre turistii de la Biserica din Densus si care, impresionat de frumusetea locului si dorind sa ajute la conservarea sa, a donat o suma importanta pentru restaurare.
Nu doar lacasul si povestile ne-au vrajit, ci si preotul, care este genul de om pe care il intalnesti poate doar o data in viata, un om deosebit, cu un har al povestirii nemaintalnit. Am plecat intr-un final… si parca nu am mai fi plecat, ciudat era faptul ca, desi colindasem toata ziua, eram treziti de la 5 dimineata, nu simteam oboseala, ne simteam plini de energie si ca un magnet locul parca te imbia sa mai ramai, macar un pic, macar inca un minut ce mai cerea inca unul…
Este un loc unde cu siguranta vom reveni…
