Rio de Janeiro mai este cunoscut si ca ,,Cidade Maravilhosa” (”Orasul minunat”), un loc plin de culoare, muzica, dans si fotbal ce se imbina intr-o armonie perfecta.
Ne-am aflat aici in timpul Carnavalului, ianuarie – februarie 2016. Am plecat in aceasta vacanta la invitatia unor prieteni pe care i-am cunoscut in Republica Dominicana. Am hotarat sa ajungem in timpul Carnavalului. Zis si facut, cumparat bilete de avion, rezerat hotel (inca din noiembrie, deoarece apropiindu-se perioada Carnavalului, exista posibilitatea sa nu mai gasim ceva pe masura ce timpul trecea). Nu am mers cu agentie, nu recomand, preturile sunt de 3 ori mai mari decat ceea ce am gasit noi pe cunoscutele site-uri de rezervari bilete de avion si hotel. Am petrecut 10 zile si nopti de vis. Un oras minunat, un oras al contrastelor, unde pot privi la oameni pe strada ore in sir si nu te plictisesti: unul nu seamana cu altul.
Mereu mi-am dorit ca de ziua mea sa stau la plaja, asa ca anul acesta dorinta mi-a fost indeplinita de jumatatea mea. In ianuarie, in orasul cu nume predestinat parca (Rio de Janeiro – Rau de Ianuarie) am stat la plaja pe Copacabana si am primit urari de ziua mea in ritm de samba. Ce imi puteam dori mai mult?
Am aterizat in Rio noaptea, dupa 12 ore de traversat oceanul din Londra. Drumul a fost destul de agitat, cu multe turbulente si agitatie, insa la mansa avionului a fost o doamna capitan care a tinut in permanenta sa ne linisteasca pe toti cand zborul devenea mai zgaltait. Aterizarea a fost insa lina, nici nu am simtit cand am ajuns pe pista.
Prima imagine cu Rio, desi cu telefonul facuta in graba, am tinut sa o pastrez, e primul contact cu un oras care avea sa ne impresioneze atat de mult. Pe drept cuvant numit Cidade Maravilhosa.
La iesirea din aeroport, pana sa treci de usile care dau spre statia de taxi, in stanga este un ghiseu de unde poti sa iti platesti inainte taxi-ul. La ei este 5 Reali pornirea (1 real R$ ~ 1 leu) la care se adauga o suma fixa in functie de numarul de km parcursi. Noi am platit 110 R$, cam cu 20 R$ mai mult daca am fi luat taxiul de afara, insa prietenii nostri de acolo ne-au spus ca ar fi mai sigur.
Am ajuns la hotel dupa miezul noptii (diferenta de fus orar este de 5 ore). Hotelul se numeste Atlantico Copabana si se afla la 500 m de bulevardul Avendia Atlantica, care se intinde de-a lungul plajei Copacabana.
A doua zi, dupa micul dejun, ne-am inceput aventura in Rio de pe hotel, stiam ca avem si piscina si in plus era o zi senina si voiam sa prindem cateva instantanee cu imprejurimile.
Piscina pe un hotel de 20 de etaje, asta chiar era o premiera pentru noi. Am facut cateva poze si apoi am plecat la pas prin Rio. Pe dealurile din imprejurimi se puteau vedea faimoasele favele. Totusi, prin obiectivul aparatului am putut observa ca unele locuinte sunt chiar altceva decat te-ai astepta sa gasesti intr-un astfel de loc.Prietenii nostri ne-au facut trainig despre cum sa ne ferim de pericole. Trebuie tinut cont ca ne aflam in orasul care este pe locul 4 in lume in ceea ce priveste nesiguranta pe strazi si criminalitatea.
Asadar, enumar cateva dintre sfaturile primite de la prietenii nostri pe care le-am respectat intocmai si nu am avut nicio problema pe strazi. Ne-am plimbat inclusiv seara pe bulevardul de langa Copabana (Avenida Atlantica), insa nu am mers pe malul oceanului noaptea, acolo, pe plaja, cum se lasa seara, vin gastile de traficanti…si e ca in filmul “Cidade de Deus (City of God)” pe care-l recomand oricui doreste sa ajunga acolo.
- am lasat in seif lucrurile de valoare, am pastrat doar verigheta si am purtat cercei din plastic sau din metale nepretioase.
- fara lantic la gat de orice fel si fara haine “de firma”.
- fara mers cu apartul agatat de gat, cum obisnuiam de fel in vacante, ci doar pus in rucsac, scos la locul unde voiam sa facem poza si pus la loc in rucsac.
- fara mers cu telefonul la vedere si o atentie sporita la lucrurile personale pe perioada sederii la plaja si la terase.
- stiti cum se merge la noi in RATB cu rucsacul (sau cel putin se circula pana acum ceva vreme)? exact asa si acolo, cu el agatat in fata, si nu in spate.
- pe strazile ce pareau mai putin circulate nu se stationeaza si daca e posibil nu se merge deloc.
- orice taxi luat din strada are acelasi pret si este mult mai sigur decat transportul in comun si as adauga eu mult mai ieftin ca la noi, doar cu taxi am circulat acolo.
- politia este corupta si de cele mai multe ori sunt mana in mana cu infractorii, asadar e de preferat sa eviti pericolele decat sa apelezi la politisti.
Dar poate cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost sa ne purtam ca localnicii, sa ne imbracam asemenea lor astfel incat vom putea trece neobservati. Zis si facut si pot sa spun ca nu am avut parte de niciun incident, de niciun fel, nici cel mai mic macar.
In prima zi am mers la pas pe Copabana, spre Ipanema si alte locuri din imprejurimi. La iesirea din hotel, ne-am oprit intr-un fast food, ne era o pofta de….suc de fructe. Da, asa se numesc la ei aceste locuri unde poti bea un fresh de graviola cu maracuja sau mango sau ananas sau….multe alte fructe de care nici nu auzisem pana atunci. Cam asa ar trebui sa fie, de fapt, un fast food.Strazile erau aglomerate, insa se circula, cumva sistemul lor de semaforizare reusea sa fluidizeze traficul. Si spre surprinderea noastra, am vazut multe Dacii (ma rog, sub sigla Renault). Oamenii circulau grabiti, care incotro, claxoane de masini si muzica se auzea de peste tot. Pe ritm de samba si imbracati care mai de care mai colorat, oamenii isi incepeau ziua.
Mi-a placut faptul ca oamenii au grija de ei, fac mult sport si merg mult pe bicicleta. Dar au si pe unde, pe fiecare bulevard am vazut amenajate piste speciale, iar pe strazile laturalnice aveau un spatiu pe langa trotuar. Copabana ne intampina cu valuri mari si vant, steagul rosu ridicat si lume multa, multa, doar ne aflam in perioada Carnavalului. Totusi am stat o zi la plaja, nu puteam rata locatia. Ca preturi, nu am crezut ca sunt asa de mici, nu sunt facute pentru turisti, ci pentru localnici. De exemplu, am dat pentru 2 sezlonguri, o umbrela, 2 beri la 600 ml si o apa plata suma de 27 R$. Copabana este cea mai mare plaja pe care am fost vreodata, pur si simplu te plictisesti mergand de la bulevard pana la apa, mi s-a parut minunat faptul ca nu au construit hoteluri pe plaja, ele fiind doar pe bulevard. Pentru ca nisipul la orele pranzului nu putea fi calcat fara slapi si chiar si asa era fierbinte, au facut alei formate dintr-un furtun intepat din loc in loc care uda si racorea nisipul de la ocean la bulevard.
Dupa atata soare, ne-am retras la umbra teraselor de pe plaja unde preturile erau la fel de mici. Astfel, berea de 600 ml costa intre 5-7 R$, iar sucul de Guarana 3-4 R$. Berea era servita intr-un suport dintr-un material izolant care o mentinea rece, mi-a placut ideea. Despre sucul din imagine trebuie sa spun ca este un energizant natural, nu este indulcit cu zahar, ci cu sirop de agave si contine extras de guarana, poate cel mai tare energizant care exista.Cocktail-ul care mie mi-a placut cel mai mult, cel cu maracuja (asa se numeste fructul pasiunii) si cachaca (alcool din trestie de zahar, f slab). A costat 10 R$, iar berea la pahar 4 R$.Terasele de pe Copabana erau amenajate intr-un mod simplist, fara muzica tare si fara fotolii impunatoare, ca cele de pe litoralul nostru. Era o simplitate care imbia la relaxare, oamenii erau extrem de amabili si de prietenosi, si in simplitatea aceea a lor reuseau sa iti ofere cele mai bune servicii. Pentru ca nu farfuria din care mananci si nici paharul din care bei conteaza, ci felul in care iti este adus la masa, felul in care oamenii te serveau de parca erai un musafir de-al lor si nicidecum un client oarecare. Ne-am plimbat si seara pe bulevard, langa plaja Copabana si peste tot erau diversi artisti care realizau sculpturi in nisip si alaturi de care te puteai poza pentru o suma de 2-3 R$ sau cat doreai sa lasi. Seara bulevardul era plin de vanzatori ambulanti, oameni iesiti la plimbare, unii jucau volei pe plaja, in nocturna, pentru ca trebuie sa spun ca erau reflectoare in zonele amenajate special pentru volei, biciclisti, muzica peste tot, oameni dansand samba pe strazi. O atmosfera de sarbatoare domnea la fiecare colt de strada.Rio seara este un adevarat spectacol de lumina si sunet, samba si iar samba.Mergand de-a lungul bulevardului Atlantica, dupa Copabana urmeaza locul numit Pedra do Arpoador (stanca de la Arpoador). Pe ea se poate urca si se poate admira plaja Ipanema, un loc frecventat de localnici, un loc unde nu se recomanda sa vii noaptea, iar ziua trebuie sa ai o atentie sporita, deoarece aici vin gastile din favele la plaja. La baza dealului se afla un tufis de cactusi infloriti, printre care circula nestingherite soparle de toate marimile si culorile. Langa Arpoador se afla Fortul Copabana si este o fosta baza militara care in prezent gazduieste un muzeu si cea mai buna cofetarie din Rio – Confeitaria Colombo.
Biletul de intrare costa 10R$ de persoana. Am vizitat si acest loc, mai ales pentru view-ul oferit asupra plajei Copacabana de sus, de pe Fort, unde se poate urca. Afis la intrarea in muzeu – am urcat pe scari, erau doar 3 etaje. Mi-a placut ca te puteai plimba nestingherit, in voie, fara sa fie nevoie sa ai un anume itinerariu prestabilit, cum se intampla de obicei in astfel de locatii. Puteai intra si iesi din muzeu de oricate ori voiai sau puteai sa te opresti din vizita la cofetarie sau pe terasa amenajata. Am aflat de la prietenii nostri de acolo ca multi localnici vin aici mai ales seara pentru a putea vedea apusul in siguranta, fiind o zona militarizata. Dupa cum ne povesteau, plajele la apus sunt frecventate de gastile venite din favele pentru a incheia diferite tranzactii. Era o caldura sufocanta la pranz, umiditatea crescuta era pur si simplu ametitoare pentru cineva venit de la -5 grade C, zona temperat – uscata. Am consumat multe lichide, in special apa si sucuri naturale. Da, chiar si cele pasteurizate erau din fructe, fara zahar, contineau sirop de agave. Termenul de valabilitatea era intre 1-3 zile. Acestea au fost preferatele noastre, cu pret intre 2-4 R$ bucata.Diferenta de temperatura intre acasa si acolo era cam asa:Intr-una dintre seri ne-au dus prietenii nostri in cartierul Lapa, un fel de Lipscani. Multe terase cu muzica live (acolo doar asa era), bineinteles cu ring de dans si multa voie buna. Noi le-am cerut sa mergem acolo unde merg localnicii. Era o seara de vineri, cand toti se bucurau de sfarsitul de saptamana si inceputul carnavalului, cu samba peste tot, fie ca dansau pe strazi, fie ca erau formatii la colt de strada care cantau. Asa o bucurie a fost acea seara, ca greu se poate uita. Oameni dansand samba pe strazi doar in filme vazusem si credeam ca doar in filme exista.
Am trecut si pe langa Catedrala Metropolitana, cea care este construita sub forma unei piramide mayase.Tot in aceasta zona se afla si apeductul Arcos da Lapa, construit la mijlocul sec. al XVIII-lea de autoritatile coloniale si este unul dintre simbolurile orasului. Tramvaiul galben care circula pe apeduct leaga cartierul Santa Theresa de Dealul Sf. Antonio.Cladirile erau pictate cu diverse desene, care mai de care mai colorate, simbolizand dansuri locale. Am stat la o terasa unde am ascultat o formatie locala si am invatat primii pasi de samba. Ce m-a impresionat cel mai mult e faptul ca acolo se aflau oameni de toate varstele care dansau si erau plini de voie buna. De la adolescenti la bunicii lor, toti dansau, nimeni nu statea pe scaune cand muzicantii te chemau pe ring. Ce muzica, ce dans, ce oameni minunati am cunoscut! Acolo am cunoscut ceea ce avea sa fie pe tot parcursul sederii Cocktail-ul meu preferat: maracuja cu cachaca, 12 R$. Pentru ca era o terasa foarte aproape de strada, sistemul de plata era foarte bine gandit. De intrat puteai oricand sa intri, ti se punea la mana o bratara si ti se inmana un card pe care se inregistra consumatia si plata. La iesire insa trebuia sa prezinti paznicilor nota de plata care era scanata si cardul pe care se verifica consumatia si plata. Doar asa puteai sa iesi de acolo.In zona Lapa, se afla si celebrele Scari Selaron, pe care nu se recomanda sa le vizitezi ziua neinsotit, iar seara ar fi bine sa nu treci pe acolo. Noi am fost cu prietenii nostri care stiau foarte bine locurile, asa ca nu ne-a fost teama sa facem cateva fotografii cu telefonul si sa plecam. Erau multe case vechi, in ruina, cum sunt cele nerenovate de pe Lipscani, locuite de personaje dubioase cu care era bine sa nu interactionezi. Era o zona frecventata de sefii mafiilor din favele, o zona unde se tranzactionau droguri. O zona unde puteai vedea femei frumoase, cu un corp extrem de bine lucrat, care atrageau turistii, insa care erau, de fapt, travestiti. Asa ca mare atentie cui ii zambiti 🙂Numele scarilor vine de la un artist chilian Jorge Selaron, care le-a conceput. El si-a propus sa decoreze scarile ce treceau prin fata casei lui cu bucati mici de mozaic de prin toata lumea. Ele au fost decorate cu peste 2000 de piese donate de turistii veniti din toata lumea. Artistul a decorat cele 250 de trepte in decurs de 20 ani. Cladirile din Lapa sunt luminate seara, evidentiind arhitectura veche, de pe timpul colonistilor portughezi. In una dintre zile am plecat sa vizitam Cristo Redentor (Statuia lui Isus Hristos Mantuitorul), emblema orasului, situata pe varful muntelui Corcovado. Statuia lui Hristos cu bratele deschise pentru a simboliza pacea, este un simbol al credintei celor care locuiesc nu numai in Rio, ci in toata Brazilia.
Este cea mai mare statuie Art Deco din lume, ridicată cu ajutorul Vaticanului și al Franței la comemorarea a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Statuia inalta de 40 m si cantarind 700 de tone este considerata a fi una dintre cele 7 Minuni ale Lumii Moderne. La statuie se poate ajunge cu tramvaiul sau cu taxiul.
A fost construita intre anii 1927 si 1931 de catre sculptorul francez de origine poloneza Paul Landowski. Statuia e inalta de 38 de metri si are 30 de metri latime, iar piedestalul este inalt de 8 metri. Partile componente ale statuii au fost transportate cu trenul, dupa ce calatorisera cu vaporul tocmai din Franta. Calea ferată de 3800 de metri a fost de mare ajutor in transportarea materialelor pana pe varful muntelui Corcovado. Trenul folosit in acele vremuri a fost primul din Brazilia care a functionat cu electricitate si este astazi utilizat pentru transportul turistilor.
Trenul roșu te poartă timp de 20 de minute printr-o padure deasa tropicala, iar apoi mai sunt de urcat aproximativ 200 de trepte. Statuia este vizibila din orice punct al orasului, ca si cum i-ar asigura pe locuitori ca sunt ocrotiti si vegheati.
Pretul de vizitare a fost de 50 R$ de persoana. Avem de urcat cateva scari pana la statuie de unde ne lasa trenul. Mai exista si varianta de a lua liftul sau scarile rulante, insa am vrut sa ne bucuram de peisaj si sa putem face fotogafii nestingheriti de hoardele de turisti.
Nu cred sa existe un loc mai bun de unde sa vezi tot orasul ca aici. Ajunsi la statuie, ne-au intampinat grupurile galagioase de turisti, agitatie mare care unde sa faca cel mai bun selfie si care sa prinda locul cel mai potrivit pentru poze. Se dadea o adevarata batalie pe fiecare loc liber din preajma statuii. Toate natiile pamantului se aflau aici. Bineinteles, nu eram singurii romani veniti aici.Am reusit cu multa rabdare sa ne strecuram printre turisti si sa prindem cateva instantanee. Statia de unde am luat trenuletul la intoarcere este in padurea tropicala de sub statuie, ah ce racoare si bine e la umbra dupa clipele petrecute in soarele dogoritor. Si iar ma intreb cum o fi sa umbli in slapi tot timpul, cum se intampla in Rio, sa nu ai decat ploi razlete si temperaturi peste 15 grade C pe toata perioada anului.Urmatorul loc pe care voiam neaparat sa-l vad era stadionul Maracana. Speram sa-l prind pe Ronaldo la un antrenament, dar nu era acasa la ora la care am ajuns noi 🙂
La intrare se afla expusa mascota Campionatului Mondial din 2014, precum si lista finalistelor. Atunci favorita mea a fost Brazilia.Tot la intrare se afla si un loc special amenajat in cinstea lui Pele si Zico, cel supranumit “Pele cel alb”, fost fotbalist si actual antrenor brazilian.Pana la intrarea pe stadion se afla sala de conferinte, de unde se transmit reportajele dinainte si de dupa meciuri. Nu puteam rata ocazia unor fotografii.Acest stadion este cel mai mare stadion de fotbal al lumii, care dispune de mai mult de 100 000 de locuri. Stadionul Maracana a fost construit cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din 1950, la a carui finala au participat 200 000 de oameni, cea mai mare prezenta pe un stadion vreodata. Pão de Açúcar (Muntele Paine de Zahar) este inclus pe lista obiectivelor turistice din Rio pe care e bine sa nu-l ratezi.
Aici se poate ajunge cu telefericul sau pe jos. Noi am ales varianta cu telefericul si pretul unui bilet a fost de 44 R$ de persoana.
De pe varful muntelui inalt de 400 m, se deschide o panoramă minunată asupra Golfului Guanabara, a plajei Copacabana si asupra orasului Rio de Janeiro.
Pe varful stâncii se poate ajunge cu telefericul numit O Bondinho. La prima statie se afla un platou ce cuprinde terase si locuri amenajate pentru odihna, cu bancute la umbra copacilor. Tot aici se afla expusa si prima telecabina folosita pe acest traseu.Drumul pana la urmatoarea statie, si ultima, Morro da Urca este prin nori de-a dreptul. La Morro da Urca se afla un teatru cu acoperis rabatabil cu o capacitate de până la 1100 de persoane, restaurante, o discoteca, magazine si un heliport.
Pe aici imi tot suna-n minte melodia “Dincolo de nori”. De aici se poate admira Copabana, praia Vermelha (plaja rosie), aeroportul Saint Dumont, de unde am vazut decoland avioanele peste golful Guanabara.
Tot pe acest platou se afla multe magazine de suveniruri, de unde nu puteam pleca cu mana goala. Am ales o frumoasa negresa din lut.De-a lungul plimbarilor prin oras am intalnit mai mereu oameni care fie alergau, fie mergeau pe bicicleta. Brazilienii arata foarte bine indiferent de varsta pentru stiu sa se mentina.Am trecut si pe langa celebra Ciclovida, o pista de biciclete inauguranta cu ocazia Jocurilor Olimpice. Este situata pe malul oceanului si are patru kilometri. Leaga cartierele turistice Copacabana și Ipanema de Satul Olimpic si a fost inaugurata în ianuarie, ca o parte a noii infrastructuri a orasului pentru Jocurile Olimpice. Pista a costat 45 de milioane R$ dupa cum scriu ziarele locale. Noi am ajuns la aproximativ o saptamana dupa inaugurare.La propunerea prietenilor nostri, intr-una dintre zile am mers la plajele din sudul orasului, acolo unde turistii nu prea ajung datorita distantei mari fata de centru, aproximativ 60 km. Cu ocazia asta am vazut si o parte dintre cartierele nou construite in zonele unde pana nu demult erau favele.
Peste tot oamenii se tineau de glume si erau extrem de sociabili.Nu stiu cum se numesc aceste flori, dar au un miros deosebit. De o partea a drumului se afla Oceanul Atlantic, iar de cealalta parte este Padurea Atlantica (in portugheza Mata Atlântica). Plaja aceasta era candva o plaja de nudisti, acum insa erau si cu si fara costume de baie. Unii erau la pescuit, altii la plaja, pe o asa intindere de nisip e loc pentru toata lumea. Cel mai mult mi-au placut vanzatorii ambulanti cu ale lor umbrele pline de tot ce puteau duce: de la costume de baie, pana la mingi de volei, ochelari de soare, slapi. Si-n plus, preturile lor erau extrem de mici: un costum de baie era 10 R$, iar o minge de volei era 4 R$. Strazile erau largi si aveau neaparat o pista de biciclisti. Blocurile erau foarte inalte, peste 20 etaje, cu balcoane deschise, cu multa sticla si spatiu intre ele, mi-au parut foarte aerisite cartierele. Bineinteles ca am oprit in mai multe locuri sa ne bucuram de plajele pustii de la orele diminetii. Ne intrebam oare cum o fi dimineata, ca inviorare, sa iti iei placa de surf, sa traversezi strada si sa sari in ocean? De la plaja am urcat apoi cu masina si prin padure sa vizitam imprejurimile. Padurea este atat de deasa, incat pe alocuri nu vezi deloc soarele. Pentru cei care ajung in Rio, recomand zona de sud, plajele sunt mult mai frumoase si mult mai libere decat cele frecventate de turisti. Intr-o alta zi am mers cu prietenii nostri in afara orasului Rio, in orasul Petropolis (Cidade Imperial), despre care o sa vorbesc intr-un articol viitor.
In drum, am trecut si pe langa celebra favela Rocinha, cea mai mare din America de Sud. Trebuie sa mentionez ca brazilienii sunt foarte sensibili la acest capitol si se arata afectati atunci cand sunt intrebati de favele. E drept ca pentru noi, europenii, constituie un punct de atractie, insa pentru ei nu este un subiect de mandrie si mereu au incercat sa ne arate locuri frumoase din oras spunandu-ne ca Rio inseamna mult mai mult decat favele si droguri sau crime.
Nu am vrut sa mergem sa le vizitam, desi se putea in regim organizat de o agentie de turism. Nu am vrut pentru ca am considerat ca saracia si mizeria in care traiesc acei oameni nu constituie un subiect de distractie pentru turisti. Este o lume aparte in care domneste foametea si bolile, unde copii sunt impuscati pe strazi in amiaza mare fie ca razbunare intre bandele rivale, fie in timpul unor confrutari intre clanurile mafiote.
Am facut cateva poze cand am trecut pe langa ele si cam atat.
Termenul de favela denumeste un arbore din Brazilia, care creste precum planta agatatoare.
Asemanatoare plantei agatatoare, cartierele saracilor din Rio de Janeiro “se catara” pe dealurile din jur. Primele favelas au aparut odata cu eliberarea sclavilor, in 1888, iar de atunci se extind in permanenta. Deseori sunt numite “oras in oras” si sunt organizate independent de administratia oficiala a orasului, insa in ultimii ani se incearca ridicarea calitatii traiului prin introducerea de strazi, canalizari si curent electric. Se estima in 2004 ca circa 30% din locuitorii orasului Rio de Janeiro locuiau in favelas.Am traversat si celebrul Pod Niteroi sau Podul Presedintele Costa e Silva. Este un pod ce traverseaza Golful Guanabara al statului Rio de Janeiro din Brazilia. Acesta conectează orasul Rio de Janeiro de municipalitatea din Niterói. In prezent acesta este cel mai lung pod din beton precomprimat din emisfera sudica (13 km) si al saselea cel mai lung din lume. Gradina Botanica – Jardim Botanico, ultimul obiectiv turistic vizitat, se intinde pe o suprafata de 338 acri si este una dintre cele mai mari ”colectii” de plante tropicale si amazoniene din lume. Jumatate din aceasta gradina este deschisa publicului.
Gradina este una dintre cele mai frumoase gradini din lume si adaposteste numeroase specii de plante – dintre care unele aflate in pericol de disparitie. Gradina a fost fondata in anul 1808 de Regele Joao al VI-lea al Portugaliei si a fost inclusa in patrimoniul UNESCO in 1992. Pozitionata in dreptul mainii drepte a statuii lui Hristos, gradina este o locatie excelenta pentru admirarea acestei minuni arhitectonice a lumii moderne.
La intrare se poate admira o adevarata colectie de cactusi, precum si plante carnivore, ca cea din fotografia urmatoare.De-a lungul gradinii se intind paraiase si lacuri, unde poti gasi specii din flora locala. In acest lac, se pot intalni specii de banani de apa, precum si celebrul nufar de Amazon. Gradina are alei printr-o padure amazoniana, atat de deasa incat nu puteai vedea razele soarelui. Din loc in loc erau copaci cu radacinile iesite, copaci care aveau o vechime, dupa cum scria pe placute, de peste 100 ani. Aici am vazut pentru prima data cum creste un ananas in mediul lui natural. Cel mai mult mi-a placut padurea de bambusi, care la adierea vantului scotea un zgomot deosebit. Aleile duceau printre banani si palmieri. Celebra alee cu palmieri uriasi. Cu greu poti sa te desparti de Rio, de oamenii si muzica lor, de voia buna cu care te intampina si de bucuria pe care ti-o transmit chiar si printr-un simplu salut.
Un ultim apus in Rio…Si un zbor lin, inapoi spre casa, din orasul contrastelor, orasul veseliei si al muzicii, poate cel mai frumos pe care l-am vizitat pana acum. Voi reveni in curand cu un articol despre Carnaval, cea mai mare petrecere la care am fost vreodata alaturi de alti 2 milioane de turisti.