Am dorit sa alegem pentru luna de miere o destinatie in care nu mai fusesem niciodata si in care probabil nici nu as fi plecat pentru un concediu obisnuit. E adevarat, chiar si statiunea Neptun de la noi indeplinea ambele conditii, dar nu era cazul. Am eliminat rand pe rand Mauritius, Seychelles, Cuba etc si am ajuns la “the most romantic destination”, adica insulele Maldive.

Bilete de avion si voucherele pentru vacanta sunt luate, bucurie maxima!

Orar de zbor dus:09:10 a.m.  – Bucuresti – Frankfurt (durata zbor 2:40 h) – compania Tarom

10:25 p.m. – Frankfurt – Abu Dhabi (durata zbor 6:20 h) – compania Etihad

9:20 p.m. – Abu Dhabi – Male (durata zbor 4:20 h) – compania Etihad

Plecam de acasa in dimineata zilei de marti in jur de ora 6 dimineata. Taxiul ajunge rapid la comanda si in mai putin de 30 minunte am ajuns pe Otopeni. In drum, la radio, auzim vremea: in acea zi urmau sa se atinga pentru prima data de cand venise vara 40 grade C in Bucuresti. Noi ne indreptam spre o insula de la Ecuator unde temeperatura nu depaseste pe toata perioada anului 32 grade C, dar nici nu scade sub 28 grade C.

Ajunsi pe aeroport, trecem de check in si control pasapoarte dupa care ne indreptam spre poarta de imbarcare. Pe drum ma intalnesc cu doi colegi de serviciu si un fost coleg de facultate. Oare se citea pe fata mea destinatia? Posibil, pentru ca toti m-au intrebat daca plec in vacanta departe.Urcam in avion unde ne intampina stewardesele de la Tarom. Prea putin aranjate si cu atat mai putin amabile, desi zambetul lor parea sa iti spuna cu totul si cu totul altceva. Ne asezam pe locurile noastre si ne gandim, ne planuim si ardem de nerabdare sa ajungem in paradis. Suntem anuntati ca aeronava este condusa de o doamna capitan Ecaterina, ceea ce m-a mirat, deoarece si eu am vrut candva sa fiu pilot si cand am dorit sa intru la scoala speciala de pilotaj mi s-a spus ca fetele nu sunt primite. Poate ca intre timp lucrurile s-au mai schimbat. Cele 2 ore si 40 minute cat a durat zborul au trecut pe nestiute, poate si pentru ca eram treziti la o ora cand soarele abia rasare si unii dintre noi au atipit.

Am aterizat lin si fara zguduieli, rotile avionului au mangaiat parca pista de aterizare atunci cand au atins-o. Sa fie de vina poate vremea buna si fara vant puternic sau priceperea doamnei capitan? Poate ca putin din fiecare….

In  Frankfurt ne bucuram sa vedem ca la terminalul unde am aterizat vom avea si urmatorul zbor. Eram obositi, veneam dupa nopti de dans si petrecere, pentru ca la noi nunta a tinut trei si trei nopti, ca in basme. Ne planuiseram sa vizitam Frankfurt-ul, aveam 10 ore intre zboruri de asteptat, deci destul timp la dispozitie, insa oboseala acumulata si-a spus cuvantul si am hotarat sa ramanem pe aeroport. In timp ce ne cautam un loc unde sa ne odihnim, afara a inceput sa ploua. Pe semne ca si vremea tinea cu hotararea noastra si nu a fost soare ca nu cumva sa ne para rau ca nu am mai putut sa vizitam orasul.

O data cu lasarea serii se apropie si ora imbarcarii catre urmatorul zbor si cel care avea sa fie si cel mai lung: zborul catre Abu Dhabi, aproape 6 ore si jumatate. Trecem de controlul vamal si iata-ne pe scara avionului. Un avion transoceanic, un Beoing 747, cu 3 randuri de scaune. Inca de la intrare ne intampina zambetul plin de caldura al stewardeselor, majoritatea asiatice si cateva europence, si nu musulmane cum m-as fi asteptat (Etihad este compania aeriana a Emiratelor Arabe Unite).

Ne-am asezat in scaune din piele, extrem de confortabile, cu LCD pe scaunul din fata unde puteai viziona filme, asculta muzica (ti se dadeau casti), juca vreun joc sau puteai vedea pe camera cum decoleaza avionul sau ce se vede afara in timpul zborului si chiar urmari pe o harta interactiva traseul zborului. Exista o telecomanda, dotata cu cititor de carduri pentru cei care doreau sa efectueze vreun apel telefonic din avion. Serviciile companiei Etihad depaseau cu mult asteptarile noastre.

Pentru cei care nu au mai facut un zbor transoceanic, precum iubitul meu sotzior, curentul din avion si racoarea pe care o simti de-a lungul zborului a fost o surpriza nu tocmai placuta. Desi luasem de acasa haine mai groase tocmai pentru acest inconvenient pe care eu il stiam din zborul meu in USA, ele s-au dovedit ineficiente. Dar, cei de la compania aeriana s-au gandit probabil si la acest lucru, astfel incat pe scaun se gasea o patura extrem de calduroasa, intr-un portofel micut o pereche de sosete groase, periuta de dinti, dopuri de urechi si banda pentru ochi (in avion luminile nu se sting toate pe parcursul zborului).Orele trec repede si iata ca zborul cel mai lung din cele 3 pe care le aveam de facut se termina. Coboram in Abu Dhabi la orele diminetii, era ceasul 6:30 a.m. cand ne dam jos din avion si ne indreptam spre autobuzul venit sa ne transporte spre terminal. Pe scara avionului ne loveste un val de caldura de am crezut ca sunt intr-un furnal. De altfel, de jur imprejur e numai praf si nisip, ai impresia ca ai aterizat in mijlocul desertului, ceea ce nu e foarte de parte de adevar, tinand cont ca 65% din suprafata tării este acoperită de desert. Pe aeroport suntem intampinati de aer conditionat, lux, lux si iarasi lux. O reclama la o banca de-a lor era pusa chiar la intrare si avea moto-ul: „The Art of Finance”, pe care sotul meu o traduce: „A face bani din petrol si apoi sa-i invarti cu lopata e o arta.”

Ajungem nerabdatori la poarta de imbarcare spre Male, unde mai avem de asteptat o ora. Observ ca toti barbatii arabi sunt imbracati in rochite albe, portul lor cu care eram famliarizata din filme, iar femeile sunt in rochii negre, cu fata acoperita de tot, locul lasat liber pentru ochi intre partea superioara a valului si cea inferioara este si el acoperit de ochelari de soare, ele mai poarta si sosete si manusi, si ele negre la randul lor. Nicaieri nu am vazut asa ceva, femeile nu au voie sa isi etaleze niciun milimetru de piele.

Ne urcam in avion si ne pregatim pentru inca 4 ore de zbor. Totusi, acestea parca au trecut mai repede si pilotul anunta ca vom ateriza.

Incep sa se vada insulele. Nu ma mai satur sa le privesc, sunt in diferite marimi si forme, toate sunt inconjurate de acel albastru de Maldive, pe care eu nu l-am mai intalnit nicaieri.

Incerc sa surprind ce vad in poze, dar parca nu reusesc, poate si pentru ca am emotii si eu si sotul meu am visat dintotdeauna ca luna de miere ne-o vom petrece pe o insula exotica in mijlocul oceanului. Acum, acest vis se implinea.

Aterizam pe insula-aeroport Hulhumale, care este destul de lunga sa primeasca si Beoing-uri 747, dar e totusi spectaculos sa vezi ca avionul se apropie de luciul apei si pana la urma, in ultimul moment, “prinde” pragul unei limbi de pamant. In dreapta si in stanga pistei de aterizare, la o distanta de cativa metri, era oceanul asa ca am avut ceva emotii la aterizare.

Aeroportul era mai mic decat Baneasa. Organizarea totusi excelenta. Nu am pierdut timp cu formalitatile, viza ne-a fost data pe loc si dupa ce am iesit din zona duty free am fost imediat preluati de reprezentantii fiecarei agentii care avea turisti in avion si repartizati catre mijlocul de transport urmator. Ne indreptam spre ponton, de unde vom lua o barca rapida cu care ne vom deplasa catre resortul (insula) unde vom locui 10 zile si 9 nopti de vis.

Ajungem la resort, care este pe Insula Chaaya Island Dhonveli, dupa un drum de 30 minute cu barca in care la fiecare val am avut senzatia ca ne vom rasturna, asa de puternici sunt curentii pe ocean.

Bagajele ne sunt coborate de cei din barca si sunt duse la receptie. Acolo suntem intampinati cu prosoape mici, umede si reci pentru a ne racori si suntem invitati pe o canapea pentru a semna actele camerei. Tot acolo suntem serviti cu un cocktail de fructe exotice, proaspat stoarse, rece si numai bun pentru niste calatori insetati ca noi pe acea vreme torida. Cei care ne-au intampinat erau toti numai un zambet si de-o voie buna molipsitoare. Pe moment, am crezut ca face parte din marketing-ul lor, ca asa se cade sa primesti oaspetii, insa ulterior am vazut ca toti oamenii la Ecuator sunt veseli, lipsiti de orice urma de stres si extrem de binevoitori. Sa fie oare influenta benefica a Soarelui ce straluceste cu aceeasi intensitate pe toata perioada anului, sa fie poate frumusetea locurilor unde traiau sau poate albastrul hipnotizant al Oceanului Indian? Poate ca era putin din fiecare…

Dupa ce semnam actele camerei (cu numarul 408) si ne este data si cheia, suntem condusi catre bungalow-ul pe care il rezervasem, unul pe plaja si cu gradina exotica in jurul sau. Intram in camera si un miros de flori ne intampina, un parfum  pe care nu-l mai intalnisem niciunde.

Din patul nostru imens privim oceanul turcoaz, avem 2 usi de sticla ce se deschid direct pe terasa noastra ce da pe malul apei.

Camera era mare, inalta, acoperita cu stuf, cu prize de tot felul pentru orice aparat si retea electrica si cu 3 paturi: unul mare, king size, unul in fata TV-ului si un divan, zic ei, de facut siesta. Dulapuri, dulapioare si un birou, toate din lemn de cocotier.

Baia in schimb a fost o revelatie. Nu doar ca era imensa, dar era formata din 2 sectiuni: una inauntru si una afara. Cea dinauntru avea dus, WC, 2 chiuvete si o oglina imensa si se era despartita de cea din afara prin 2 usi de sticla. Cea din afara, care era in gradina cu trandafiri japonezi mari si infloriti, deasupra cocotieri cu nucile lor gata sa cada, cu dus si cada. Baie in aer liber, sub coctieri si in gradina de flori exotice. Paradis? Prea putin zis…

Desi pare ca nu ar conta la cata apa era in jur, totusi maldivienilor le pasa de consumul ei, astfel ca  peste tot in camera si pe usi erau lipite afise pe care scria: Save Water.

Am ales un bungalow pe plaja deoarece beneficiam de mai multa umbra decat unul pe apa.

Noi am avut regimul de halfboard, adica doua mese pe zi: mic dejun si cina si s-au dovedit a fi suficiente. Era o caldura la pranz incat visai doar la apa rece, nici foame nu-ti era, nici chef sa te deplasezi oriunde mai departe de racoarea terasei si umbra cocotierilor.

Prima masa am luat-o seara cand am ajuns. Am fost informati inca de la sosirea pe insula ca vom lua mesele la acelasi restaurant: Koimala Restaurant. Acesta este de fapt o terasa acoperita cu stuf pe malul oceanului.

Cina a fost sub forma de bufet suedez, cu o gramada de feluri de mancare exotice si imbietoare. Orez cu legume si mango, peste cu ananas, ton proaspat pe plita incinsa, papaya cu sos iute sau mango in sos dulce acrisor. Mancare acolo nu prea era sarata si daca am dus lipa cuiva, aceea a fost sarea. In pret nu era inclusa bautura, asa ca daca doreai iti puteai comanda orice, contra cost, totul fiind trecut pe camera, acolo nu am platit nimic cash.

Am luat in prima noastra seara acolo un vin rosu de Australia, o minunatie. Daca nu reuseai sa termini sticla in aceasi seara, chelnerii o puneau la frigider pentru seara urmatoare. Am avut o aceeasi masa a noastra pe toata perioada sederii si un acelasi chelner care s-a ocupat de noi. Trebuie sa spun ca de cum ne vedea ca intram in restaurant, ne aranja scaunele sa ne asezam, ne schimba farfuriile imediat ce terminam de mancat si era mereu vesel si zambitor. La un moment dat am ridicat mana spre el si el nu ne vedea, asa ca au sarit vreo 3 chelneri care ne-au vazut sa ne ajute cu orice am fi avut de intrebat. Noi nu doream decat sa comandam o stilca cu vin. Stateam sa ma gandesc in ce restaurant din Romania am mai fost servita cu atata buna voie. Trebuie sa recunosc ca inca nu am gasit raspunsul….

Majoritatea celor care lucrau pe insula erau din India si Bangladesh, extrem de veseli si binevoitori. M-au mirat cunostintele lor de cultura generala, faptul ca stiau ca Romania este in Europa, stiau ca avem si noi Marea Neagra si munti unde ninge iarna, niciunul dintre ei nevazand vreodata cum arata zapada. De altfel, ei spuneau ca la noi iarna „is a lot of ice” in loc de „snow”.

Dupa cina am mers sa colindam insula, si am descoperit Rhaalu Bar, un fel de pub al suferilor. Era cel mai popular bar de pe toata insula (se mai gaseau inca vreo 3, toate pe malul oceanului). Aici am venit in nenumarate randuri de-a lungul sederii noastre pentru a admira vanatorii de valuri (suferii), dar si pentru a vedea cele mai frumoase apusuri din viata mea.

 Pe aleile de pe insula ne intalneam cu personalul care lucra, dar si cu alti turisti. Cu totii salutau pe toata lumea, ca urmare asa am facut si noi. Domnea un sentiment de familiaritate si bunavoie.

Pe insula nu existau pietre, toate stancile erau din corali, superbi de altfel.

In una dintre seri am hotarat sa participam si noi la un party beach, unde era un spectacol si se serveau o varietate de cocktailuri. Puteai participa contra unei sume de 15$/persoana si puteai consuma fix atat cat puteai: adica orice cocktail, oricat de multe. Au fost si dansuri maldiviene cu fetele care lucrau la Centrul Spa, iar printre melodiile care au fost puse acolo am auzit si melodia romaneasca „Dragostea din tei”, mult indragita de chinezi.

Aici sunt multi asiatici si nu as stii sa ii deosebesc, asa ca am intrebat un chelner despre ei. Mi-a rapuns: toti chinezi, bla bla, adica vorbesc mult si tare. Ei erau cei mai galagiosi, erau peste tot fotografiind mereu. Era chiar o gluma, un chinez il intreaba pe altul: „Eh, si ce-ai vazut in vacanta?”, la care celalalt raspunde: „Nu stiu, ca nu am descarcat inca pozele”.

Am observat ca ei nu lasau bacsis, la masa nu lasau nicio firmitura in farfurie si nu comandau nimic extra din meniu, ba mai mult veneau cu sticla de apa in ghiozdan. Femeile serveau la masa barbatii, desi era buet suedez unde fiecare isi lua ce dorea, la ei barbatii stateau la masa si erau serviti de femeile lor.

La plaja, chinezoaicele nu stateau in costum, stateau in niste rochite vaporoase si scurte, si exact asa intrau si in apa.

Mi-au lasat impresia unor oameni reci, neprietenosi, avari si ingamfati, caror doar li se cuvine.  Peste tot pe insula nu se auzea tare muzica, decat la baruri, si evident la un telefon de-al vreunui chinez care asculta pe toata plaja, probabil manelele lor. Vorbeau extrem de tare si de multe ori aveai impresia ca mai au putin si se iau la bataie

Timpul petrecut pe insula s-a scurs intre stat la umbra cocotierilor verzi si privind oceanul turcoaz, plaja alba , intre plimbari pe insula si mici excursii in afara ei.

Am fost la safari sa vedem delfinii, o experienta frumoasa la care m-am bucurat ca un copil. Am ajuns cu o barca cu motor in largul oceanului, unde cat priveai cu ochii era doar apa, si unde la putin timp au inceput sa sara delfinii jucausi, care parca voiau sa ne ureze bun venit. Sareau in aer si faceau tumbe, mergeau pe sub barca si treceau dintr-o parte in alta, traversare care se termina cu o alta tumba in aer. Sunetele pe care le scoteau si felul in care aratau de ziceai ca ei zambesc mereu, te umpleau de bucurie si iti dadeau o energie de parca nu iti venea sa crezi.

Am mers apoi intr-o excursie in capitala Maldivelor, si anume in Male, metropola din spatele Paradisului.

Am luat-o la picior pe bulevardul principal Boduthakurufaanu Magu (sau mai simplu – Marine Drive). De-a lungul ei, banci (indiene, maldiviene, dar si din Golf), sediul presedentiei, birouri de companii, iar in linia a 2-a, in spatele lor, ceva hoteluri, inclusiv nou-deschisul Holliday Inn (singurul hotel de retea internationala din Male). 

Am vizitat si stradutele din spatele Marine Drive.  Aici era zona administrativa – imensa “Moschee de Vineri”, moscheea nationala a Maldivelor construita in 1984 cu ajutorul Emiratelor Arabiei Saudite, Bruneiului. Malaezieii si Pakistanului, cu un dom gigantic aurit este un loc pe care nu poti sa-l ratezi, il remarci oriunde te-ai afla, in oras sau pe mare… In plus, poti intra linistit inauntru, chiar daca nu esti musulman, trebuie doar sa fii imbracat corespunzator si sa ai o mima pioasa. La doi pasi, sediul “Securitatii Nationale” aproape la fel de mare ca si moscheea, dar mai neprietenoasa… aici nu ai voie sa faci poze si din spatele zabrelelor, ghicesti niste celule in care sunt batuti inamicii regimului.

Mai incolo, dam de Muleeaage, o cladire draguta si deloc somptuoasa, construita pentru sultanul Maldivelor la inceputul secolului XX, dar care nu a fost niciodata locuita de acesta pentru ca atunci cand a fost terminata, monarhia tocmai fusese rasturnata. Timp de decenii, a slujit ca resedinta a … evident, Presedintelui Republicii, dar prin 1994, presedintele a hotarat ca are nevoie de mai mult aer proaspat marin (combinat cu gazolina de la barci) si s-a mutat in primul rand de cladiri pe Marine Drive.

O alta ciudatenie – desi capitala a unui arhipelag cu sute de mii de km de plaje, Male nu a avut mult timp o plaja… Toate colturile au fost folosite pentru constructii, iar locuitorii doritori de o baie trebuiau sa se duca pe insula-picnic aflata in spatele insulei-aeroport. Ei bine, cineva s-a gandit sa creeze o mica plaja artificiala in vestul insulei, construita din tetrapozi si unde poti gasi cateva cafenele, fast food-uri si teren de cricket !

Maldive este o natiune amenintata de cresterea nivelului oceanului.  Si cum am mentionat cuvantul “tetrapozi”… Ei bine, chiar daca vi se par inestetici, tetrapozii sunt vitali pentru Maldive. In timpul tsunamiului din a 2-a zi de Craciun a anului 2004, intreaga natiune a fost acoperita doar 40 – 50 cm de apa care totusi a creat mari stricaciuni… Asa ca guvernul, speriat de asemenea si de cresterea nivelului marii, a hotarat inceperea unor lucrari care sa salveze Maldivele – pentru a se proteja de tsunami, o adevarata baricada de aparare impotriva valurilor formate din tetrapozi, iar pentru a supravietui nivelului in crestere a Oceanului Planetar, se construieste o insula artificiala, inalta de 10 – 15 metri pe care toti maldivienii sa se refugieze in caz de incalzire globala…