Inceputul acestui an l-am petrecut in tara cantoanelor, aflandu-ne la niste prieteni in Geneva. Si cum Chamonix e la doar 83 km, am dat o fuga pana acolo intr-una din zile.

Drumul pana acolo ar fi trebuit sa il facem pe o autostrada si cum am plecat in grup cu inca 2 masini ar fi trebuit sa fie simplu. Nu aveam GPS, nici nu am fi avut ce face cu el, acolo totul este semnalizat la fiecare km si fiecare cotitura pe care o face strada. La un moment dat, la o iesire pe autostrada, ni s-a parut ca prietenii din masina din fata noastra ies si ne-am luat  dupa ei. Cand am ajuns mai aproape am descoperit ca, de fapt, nu erau ei in masina, dar ce mai conta? Mergeam pe un drum paralel cu autostrada prin satele lor de munte, un drum printre muntii albi cu brazi verzi, cu o strada perfecta si cu o padure de o parte si de alta a ei proaspat greblata. Pana si copacii erai perfect aliniati. Un perfect care devenea in timp plictisitor, parca ai fi vrut sa vezi un copac crescut stramb sau o creanga cazuta, sa iti lase acel sentiment de salbaticie pe care il cauti la munte…

In curand am ajuns in Chamonixsi am parcat masina in parcarea cu plata, evident, nu exista acolo notiunea de parcare pe trotuar sau pe unde apuci, totul e in perfecta ordine si disciplina.

Drumul pana la telecabina cu care aveam sa urcam pana la cota 3842 m a trecut prin statiune, motiv cu care am avut timp sa o admiram. Era impodobita de sarbatoare,  mai erau doar cateva zile pana la Anul Nou. Pe strazi te imbia un miros de scortisoara si de vin fiert, de carnaciori sfaraind pe gratar si de zahar vanilat de pe delicioasele gogosi cu zahar.

Mi-au placut in mod deosebit cladirile cu picturi 3 D.

Din centrul statiunii Chamonix telecabina Aiguille du Midi in numai 30 minute ajunge la 3842 m altitudine. Acest punct ofera o panorama de 360 grade si este si punctul de plecare catre Vallee Blanche pentru amatorii de schi. Noi fiind in trecere doar, nu am avut vreme sa si schiem, poate data viitoare.

Pentru cei care doresc sa practice sporturi de iarna, am luat si harta cu traseele posibile:

In 30 minute fix ajungem in varf la 3842 m, plecand de la 1035 maltitudinea la care se afla Chamonix. Urcand o distanta atat de mare intr-un timp atat de scurt, organismul nu are timp sa se aclimatizeze cu altitudinea si presiunea atmosferica scazuta si astfel incepi sa suferi de lipsa de oxigen, esti ametit, simti ca nu poti respira si inima iti bate din ce in ce mai repede. Ajunsi acolo, trebuia sa urcam niste trepte de la telecabina si pana pe terasa de unde se poate admira varful Mont Blanc (4810 m), dar pe masura ce le urcam observam ca abia puteam ridica piciorul, ca aveam din ce in ce mai putina putere si ca oboseam foarte repede.

Ajunsi pe terasa ce da spre varful Mont Blanc totul in jur devine de un alb feeric in care se oglindeste cerul perfect de senin. Nu era nici un nor pe el, deoarece pe toti ii lasaseram undeva jos si urcaseram deasupra lor, a tuturor. Imi parea ca de unde suntem, intind mana si ating cerul.

 Varful Mont Blanc pare atat de aproape, desi pana la el sunt inca putin peste 900 m.

Pentru mine era prima oara cand eram la o asa altitudine mare si toate simptomele de neaclimatizare descrise mai sus m-au impiedicat sa petrec mai mult de 30 minute acolo. De ajuns sa putem admira peisajul de vis si sa facem o multime de poze.

Am trecut apoi printr-un tunel de gheata catre o alta terasa, dar acolo vantul puternic nu te lasa nici macar o secunda sa stai fara sa ai un punct de sprijin.

Si am fost dincolo de nori, noi doi, amandoi…